zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Retrospectivă 2022. Piața muncii. Lupta pentru talente și inflația au fost cele mai importante subiecte de pe masa angajatorilor

Anul 2022 a fost unul intens pentru piața muncii din România. Inflația, războiul de la graniță și necunoscutele legate de pandemia de COVID-19 au pus presiune atât pe angajați, cât și pentru angajatori.

de Vali Pencu , Colaborator 21.12.2022 · 21:27 2 min de citit
Retrospectivă 2022. Piața muncii. Lupta pentru talente și inflația au fost cele mai importante subiecte de pe masa angajatorilor

Foto: Ziarul Financiar

Anul 2022 a fost unul intens pentru piața muncii din România. Inflația, războiul de la graniță și necunoscutele legate de pandemia de COVID-19 au pus presiune atât pe angajați, cât și pentru angajatori.

Recrutarea a fost un punct important pe agenda tuturor companiilor din România. Numărul angajaților din economia locală a ajuns la 5,08 milioane de persoane în luna octombrie a acestui an, cel mai mare număr de angajați din ultimii 23 de ani. Lupta pentru talente a fost mai acerbă anul acesta decât înainte de pandemie, având în vedere că acum modul de lucru remote permite com­pa­niilor străine să aibă acces la bazinul de candidați din România.

La nivel de salarii, angajatorii s-au străduit să țină pasul cu inflația anul acesta. Per total, salariul mediu net pe economie a ajuns la peste 4.000 de lei net în luna octombrie 2022, ultima lună pentru care există date la Institutul Național de Statistică, în creștere cu circa 13% față de aceeași lună din anul 2021. Cu toate acestea, creșterea de la an la an a salariului mediu net pe economie a fost încă o dată înghițită de rata anuală a inflației, care a ajuns la 15,8% în luna octombrie, iar în noiembrie a crescut la 16,8%.

Citește și