Retrospectivă ZF 2025 - Topul celor mai importante evenimente din asigurări
Prelungirea plafonării tarifelor RCA în prima jumătate a anului 2025 și ridicarea plafonării începând cu 1 iulie 2025
Foto: Ziarul Financiar
♦ După mulți ani în care piața RCA a reprezentat ancora care întotdeauna a tras piața într-o direcție sau alta, se observă cum această presiune care a ținut întreaga industrie în alertă a început să dispară ușor în anul 2025 ♦ Chiar dacă anul a început cu o nouă prelungire a limitării tarifelor RCA ca urmare a falimentelor celor mai mari asigurători din piață de la vremea respectivă, City Insurance și Euroins, la mijlocul anului 2025 această formă de limitare a tarifelor RCA a fost ridicată, iar piața a reintrat pe o traiectorie de normalitate ♦ În perioada în care forma de plafonare a tarifelor RCA a umbrit industria asigurărilor, asigurătorii au putut să se concentreze pe celelalte linii de business, iar strategiile au fost conturate și au început să fie aplicate ♦ Astfel, vedem schimbări importante de orientare – de la volum mare pe RCA la o concentrare mai mare pe zona Casco, în timp ce asigurările de viață, sănătate și locuințe au devenit principalele zone în care s-a îndreptat atenția asigurătorilor.
Prelungirea plafonării tarifelor RCA în prima jumătate a anului 2025 și ridicarea plafonării începând cu 1 iulie 2025
În anul 2025, plafonarea tarifelor RCA s-a prelungit de două ori, cu câte trei luni, până pe 1 iulie 2025, când această formă de restricționare a fost ridicată. Înainte de anul 2025, ultima prelungire a plafonării a avut loc la finalul anului 2024, motivul fiind riscul ca pe anumite segmente tarifele RCA să se ducă foarte sus. Forma de înghețare a tarifelor RCA, care a început odată cu prăbușirea companiei Euroins România, a doua dintr-o serie de falimente istorice pe piața asigurărilor, s-a menținut de-a lungul a doi ani. Forma de înghețare a tarifelor RCA a expirat la finalul lunii iunie, iar începând cu 1 iulie 2025 aceasta nu a mai fost prelungită. Astfel, asigurătorii au revenit la activitatea normală, fără umbra limitărilor privind prețul polițelor RCA. Chiar dacă semnalele inițiale au fost în zona de creșteri ale prețurilor, asigurătorii, de fapt, și-au ajustat prețurile pe segmentele din portofoliu. Acest lucru a dus la creșteri pe anumite segmente, dar și ușoare scăderi pe altele. Odată cu ridicarea formei de plafonare, s-a observat cum piața a intrat într-o activitate normală, stabilă, fără sincopele trecutului, cel puțin până acum. Prima medie RCA a ajuns la peste 1.300 lei, conform celor mai recente date publicate de ASF, însemnând mai mult decât dublul nivelului din 2010.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan