zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Rezerva Federală a SUA reduce dobânzile cu un sfert de punct, dar semnalează un ritm mai lent de relaxare. Acțiunile americane, scăderi abrupte

Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, a redus miercuri dobânda cheie cu un sfert de punct procentual, dar a semnalat un ritm mai lent de relaxare anul viitor, ceea ce a trimis dolarul în apreciere și Wall Street în scădere.

de Mirela Turlan , Editor Web 18.12.2024 · 22:08 1 min de citit
Rezerva Federală a SUA reduce dobânzile cu un sfert de punct, dar semnalează un ritm mai lent de relaxare. Acțiunile americane, scăderi abrupte

Foto: Ziarul Financiar

Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, a redus miercuri dobânda cheie cu un sfert de punct procentual, dar a semnalat un ritm mai lent de relaxare anul viitor, ceea ce a trimis dolarul în apreciere și Wall Street în scădere.

Comitetul Federal pentru piața deschisă a votat miercuri pentru reducerea ratei fondurilor federale la 4,25%-4,5%, a treia reducere consecutivă. Decizia nu a fost unanimă. Dow Jones scade cu 1% la ora redactării acestei știri, iar S&P500 cu 1,45%.

Proiecțiile economice ale oficialilor, publicate în paralel cu decizia privind rata dobânzii, au indicat mai puține reduceri decât cele prevăzute anterior pentru 2025, subliniind îngrijorarea factorilor de decizie cu privire la faptul că reducerea prea rapidă a costurilor de împrumut ar putea submina eforturile de a reduce creșterea prețurilor în cea mai mare economie a lumii.

Citește și