Rezultate mixte pentru SIF-urile „pereche“ în august
SIF Banat-Crișana (SIF1) a marcat un profit de 3,8 milioane de lei în luna august, în timp ce SIF Muntenia (SIF4), controlată de SIF1 prin intermediul administratorului, dar și al deținerilor directe de acțiuni, a raportat o pierdere de 26 milioane de lei luna trecută. Astfel, profitul SIF4 pentru primele opt luni s-a redus la 79 mil. lei.
Luna august a fost extrem de agitată pe piețele financiare internaționale din cauza temerilor investitorilor că prăbușirea bursei chineze ar putea afecta economia mondială. Bursa de la București s-a depreciat cu 8%, în linie cu scăderile raportate de principalele burse europene.
La finalul lunii august, SIF1 a raportat active nete de 1,757 miliarde de lei, în scădere cu 3,8% față de luna precedentă. Mare parte din depreciere a fost cauzată de portofoliul de acțiuni cotate în valoare de 1,08 miliarde de lei la 31 august, cu circa 200 milioane de lei mai puțin decât în iulie. Cea mai mare investiție a SIF1 sunt acțiunile Erste Bank. În august profitul marcat de SIF1 a fost de circa 3,8 mil. lei. Astfel, după primele opt luni, SIF1 raportează un câștig de 51,3 milioane de lei.
SIF Muntenia a încheiat luna august cu active de 1,148 miliarde de lei, în scădere cu 1,6% față de luna precedentă. După primele opt luni din an, SIF-ul raportează un profit de 79,1 milioane de lei, cu 26 mil. lei sub rezultatul de la șapte luni.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca