Risc de avalanșe în munții din Bulgaria
Riscul de avalanșe a crescut în zonele montane din Bulgaria, după ninsorile abundente de sâmbătă, au avertizat salvamontiștii, citați de site-ul Novinite.com.
Duminică dimineața nu mai ningea în zonele montane înalte, unde temperaturile erau de minus 10 grade Celsius la 2.000 de metri altitudine și vântul bătea ușor. Potecile au fost acoperite de zăpadă și s-au format troieni.
Turiștii sunt sfătuiți să ia în considerare riscul crescut de avalanșe, mai ales în zonele în pantă, și să urmeze doar traseele montane de iarnă.
Sâmbătă, telescaunul din stațiunea Boroveț s-a defectat însă va fi repus în funcțiune duminică.
Citește și
1 min
Ziarul Financiar
2 min
Ziarul Financiar
6 min
Ziarul Financiar