România a ieșit în 2012 din top cinci cele mai mari piețe pentru constructorul auto
Piața locală a pierdut trei poziții în clasamentul vânzărilor constructorului auto Dacia, astfel că la finele anului trecut a ajuns pe locul șase la nivel european, fiind depășită de Franța, Germania, Italia, Turcia și Spania, potrivit datelor asociațiilor constructorilor auto europeni.
Foto: Ziarul Financiar

Spre comparație, la finele anului 2011 România se clasa pentru al treilea an consecutiv după Franța și Germania în topul vânzărilor mărcii, iar înainte de 2008 piața locală era cea mai mare pentru constructorul auto.
Pe parcursul anului trecut, poziția României în topul vânzărilor Dacia a fluctuat semnificativ, însă la jumătatea anului Constantin Stroe, vicepreședintele Dacia, declara că „este o realitate mai mult decât devastatoare (faptul că România se află pe locul șase – n.red.)“ și reprezintă un indiciu al situației grele în care se află piața auto din România.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca