România a intrat în top zece cei mai mari producători de înghețată din UE
♦ Producția de înghețată realizată de fabricile locale a ajuns în 2017 la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, după un avans de 3% ♦ Nivelul maxim al producției a fost atins însă în perioada 2009-2010.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Producția de înghețată realizată de fabricile locale a ajuns în 2017 la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, după un avans de 3% ♦ Nivelul maxim al producției a fost atins însă în perioada 2009-2010.
România a fost în 2017 al nouălea cel mai mare producător de înghețată din Uniunea Europeană, cu un nivel al producției de 46,8 mil. litri (echivalentul al 514 milioane de cornete de înghețată, potrivit estimărilor ZF), arată datele Eurostat. După un avans de 3% al producției, România a devansat Cehia și a reintrat în top zece, unde s-a mai aflat și în perioada 2011-2012.
Germania, Italia și Franța sunt cei mai mari producători de înghețată din Uniunea Europeană conform datelor publicate pe Eurostat. Germania, aflată pe prima poziție, a avut la finalul anului trecut o producție de 517,4 mil. litri, urmată de Italia cu o producție de 511,4 mil. litri, iar pe locul trei se află Franța, cu 465,6 mil. litri.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian