zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

România ar putea fi pe locul al șaselea în topul beneficiarilor noului proiect de alocare a bugetului pentru perioada 2028-2034. Care este topul alocărilor de fonduri europene în viitorul exercițiu financiar. Polonia este pe primul loc

Vorbim de un proiect de buget imens de 2.000 de miliarde de euro (față de 1.300 mld. euro cât înseamnă exercițiul financiar curent), dar UE are multe guri de hrănit. Are și ambiții de extindere cu Balcanii, cu Moldova, cu Ucraina, deci și spre-ncolo trebuie să privească.

de Mirela Turlan , Editor Web 20.07.2025 · 17:37 2 min de citit și în ziarul tipărit
România ar putea fi pe locul al șaselea în topul beneficiarilor noului proiect de alocare a bugetului pentru perioada 2028-2034. Care este topul alocărilor de fonduri europene în viitorul exercițiu financiar. Polonia este pe primul loc

Foto: Ziarul Financiar

♦ România ar putea ocupa locul al șaselea în topul beneficiarilor proiectului de alocare a bugetului pe perioada 2028-2034, făcut public săptămâna trecută de Comisia Europeană, proiect  ce a fost criticat, imediat după prezentarea lui, nu doar de actorii statali, ci chiar de Parlmentul European care are ultimul cuvând în adoptarea documentului ♦ Vor urma doi ani de negocieri susținute.

Vorbim de un proiect de buget imens de 2.000 de miliarde de euro (față de 1.300 mld. euro cât înseamnă exercițiul financiar curent), dar UE are multe guri de hrănit. Are și ambiții de extindere cu Balcanii, cu Moldova, cu Ucraina, deci și spre-ncolo trebuie să privească. Are povestea finanțărilor pentru Apărare, pentru care vrea să aloce 131 mld. euro, de cinci ori mai mult ca în exercițiul financiar curent.  În plus, are și datorii ce vin la scadență – creditorii planului de redresare post COVID își cer banii înapoi, ar fi peste 100 mld. euro, anual. De unde? Planurile multianuale sunt finanțate în proporție covârșitoare din bugetele statelor membre. În trecut, contibuția era de aproximativ 1- 1,1% din Produsul Național Brut (PNB). Acum planul viitor ar urma să solicite o contribuție care sare de 1,2% din PNB. Este limpede că statele care au contribuții nete la buget se vor opune. Cei așa-numiți beneficiari neți se opun tăieriii unor fonduri pe care le credeau eterne – bani pentru agricultură, de pildă. Comisia asta și urmărește, chiar dacă nu o spune răspicat: diminuarea fondurilor agricole care înghit 40% din bugetul Uniunii.

România beneficiază, în exercițiul financiar curent, de 51 de miliarde de euro – dintre care 30,7 mld. euro fonduri structurale, 10 mld. euro plăți directe în agricultură, cinci miliarde fonduri de dezvoltare rurală și pescuit, iar restul până la 51 mld. euro, sume pe proiecte mai mici. Comisia ar vrea acum să reunească fondurile de dezvoltare rurală cu cele ce privesc plățile directe. Evident că țările din Est, care au de făcut pași solizi spre media de dezvoltare a Vestului, se opun.

Citește și