România ar putea termina anul cu primele parcuri solare mari puse în funcțiune după înghețul pieței din 2014. „Investițiile noi nu sunt afectate de schimbările legislative. Sentimentul este încă bun“
În ultimii doi ani de zile, mii de MW în proiecte eoliene și solare au primit avizele tehnice de racordare la rețea, un prim pas foarte important în realizarea oricărei investiții de profil, care îi asigură practic locul în sistem.
Foto: Ziarul Financiar
♦ În acest moment, la nivel național, sunt în construcție circa 500 MW în zona de energie verde, proiecte solare cu o capacitate de 150-200 MW având șanse reale de a intra în funcțiune până la finele lui 2022 ♦ Acesta este un salt important în contextul în care din 2014-2015 piața energiei verzi a intrat într-un îngheț total pe fondul schimbării schemei de sprijin pentru regenerabile.
„Proiectele noi nu sunt deocamdată afectate, dar investitorii sunt atenți la orice modificare legislativă. Cu toate acestea, sentimentul în piață rămâne bun“, spune Mihai Bălan, director executiv în cadrul RPIA (Romanian Photovoltaic Industry Association), entitate care reprezintă industria de energie solară activă pe plan local.
În ultimii doi ani de zile, mii de MW în proiecte eoliene și solare au primit avizele tehnice de racordare la rețea, un prim pas foarte important în realizarea oricărei investiții de profil, care îi asigură practic locul în sistem. Numărul mare de avize vine în contextul în care sunt mai mulți bani ca niciodată pentru a susține aceste investiții în tranziția de la combustibilii fosili la zona de energie verde. Mai departe, declanșarea războiului din Ucraina a accelerat această tendință, ținând cont de dependența puternică a blocului european de gazul rusesc.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan