zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

România are mai mult de 140.000 de muncitori non-UE. Costurile angajatorilor cu ei sunt mai mari decât cu românii. De ce îi aleg companiile? „Avem siguranța că vin și mâine la muncă.“

România are peste 140.000 de muncitori din afara Uniunii Europene, atrași în principal în producție, construcții și comerț, sectoare cu deficit cronic de personal. Costurile pentru firmele care îi angajează sunt cu 6-10% mai mari față de cele cu muncitorii români, din cauza cheltuielilor suplimentare: bilete de avion, cazare, instruire sau taxe.

de Mirela Turlan , Editor Web 16.07.2025 · 22:41 1 min de citit

România are peste 140.000 de muncitori din afara Uniunii Europene, atrași în principal în producție, construcții și comerț, sectoare cu deficit cronic de personal. Costurile pentru firmele care îi angajează sunt cu 6-10% mai mari față de cele cu muncitorii români, din cauza cheltuielilor suplimentare: bilete de avion, cazare, instruire sau taxe.

„În final, când adunăm salariul, beneficiile, costul cu cazarea, costul cu instruirea, este mai mare costul. În schimb, ești sigur că acea persoană a doua zi vine la muncă, acolo e marele beneficiu“, a spus Răzvan Popa, CEO al Alusystem, în cadrul unui eveniment organizat de Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM).

Cei mai mulți dintre muncitorii non-UE provin din Nepal, Sri Lanka, Turcia și India, iar domeniile în care activează cu preponderență sunt producția, construcțiile, comerțul, HoReCa și serviciile administrative. „Avantajul este că atunci când pleacă autobuzul, din zece muncitori străini, nouă sunt în autobuz“, a spus și Bogdan Gheorghiu, vicepreședinte al PIFM.

Citește și