zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · General Business

România, cele mai multe anchete din partea OLAF în 2017. Cazul TelDrum dat drept exemplu

În 2017, România a avut cele mai multe anchete dintre țările Uniunii privind utilizarea fondurilor UE – 11 – din care opt s-au încheiat cu recomandări, relevă raportul pe 2017 al OLAF (Oficiul European Antifraudă). Urmează Ungaria și Polonia cu 10 anchete și Grecia cu 9.

de Dragoș Dinu , Colaborator 06.06.2018 · 18:42 2 min de citit și în ziarul tipărit
România, cele mai multe anchete din partea OLAF în 2017. Cazul TelDrum dat drept exemplu

Foto: Ziarul Financiar

În 2017, România a avut cele mai multe anchete dintre țările Uniunii privind utilizarea fondurilor UE – 11 – din care opt s-au încheiat cu recomandări, relevă raportul pe 2017 al OLAF (Oficiul European Antifraudă). Urmează Ungaria și Polonia cu 10 anchete și Grecia cu 9.

În cele 197 de anchete și 309 recomandări, OLAF a cerut recuperarea a trei miliarde de euro, din care 21 de milioane de euro în cazul companiei TelDrum. OLAF acuză, în principal, existența unor înțelegeri între organizatorii licitațiilor și beneficiari.

Două anchete ale OLAF privind proiecte finanțate de Fondul european pentru dezvoltare regională pentru construcția de drumuri în România ilustrează această tendință, se arată în raport. Astfel, anchetele OLAF au demonstrat că reprezentanții unei municipalități din România, care erau beneficiarii, s-au înțeles cu reprezentanții companiei (TelDrum) care elaborase proiectul tehnic al unui drum, pentru a stabili criterii restrictive în documentația pentru licitație, iar respectiva companie a câștigat contractul în detrimentul celorlalți participanți la licitație. Ca să se ajungă aici au fost falsificate multe acte, iar prejudiciul a fost calculat la aproximativ 21 milioane de euro. Sursa citată arată că OLAF a recomandat Directoratului general pentru politici regionale și urbane al Comisiei Europene recuperarea întregii sume și a transmis DNA recomandări judiciare pentru a iniția acțiuni în justiție. DNA a început o anchetă penală în noiembrie 2017, iar România a aceptat să returneze Comisiei paguba.

Citește și