România, încă o dată la coada listei. Sau despre cât potențial avem. Fondurile de investiții din România reprezintă 2% din PIB, față de 10% în Polonia și 20% în Ungaria. Pentru a ajunge la nivelul Ungariei, activele ar trebui să crească de 10 ori. La nive
Activele fondurilor de investiții din România reprezintă aproximativ 2% din Produsul Intern Brut (PIB), același nivel ca în Bulgaria, dar mult în spatele Poloniei (10%) și Ungariei (20%).
Foto: Ziarul Financiar
♦ În Europa Centrală și de Est, ponderea variază semnificativ, România și Bulgaria fiind codașe cu circa 2%.
Activele fondurilor de investiții din România reprezintă aproximativ 2% din Produsul Intern Brut (PIB), același nivel ca în Bulgaria, dar mult în spatele Poloniei (10%) și Ungariei (20%). Practic, pentru a ajunge la nivelul Ungariei, activele fondurilor de investiții din România ar trebui să crească de 10 ori, potrivit unor calcule realizate de BRD Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri din România.
Calculele arată că încă o dată România se află la coada unui clasament dacă ne uităm la țări mai la Vest de noi, însă indică de asemenea un potențial ridicat, în contextul în care industria locală a fondurilor mutuale ar trebui să evolueze poate chiar mai bine decât bursa când vine vorba de activele în administrare. „Industria locală va continua să se dezvolte, și pe măsură ce nivelul de bunăstare și cultura financiară va crește, din ce în ce mai mulți români cred că vor alege aceste produse, în trend cu vecinii noștrii europeni. Lucrurile sunt predictibile și destul de simple: cu cât ai mai mulți bani, cultură și experiență financiară, cu atât investești mai mult în fonduri de investiții. Și invers, cu cât ai mai puțini bani și cunoștinte financiare, cu atât ponderea plasamentelor în instrumente simple precum depozite bancare este mai mare“, spune Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management, pentru ZF.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca