România importă ceai de 10 milioane de euro, când pajiștile cu mentă, mușețel, sunătoare sau cimbrișor o plasează pe locul cinci în UE după suprafață
În fața casei Danielei, în Roșiorii de Vede, mușețelul a înflorit și urmează să fie cules și pus la uscat pentru ceai. La Bacău, Cristina povestește că în curte, mama ei, a avut mereu mentă, iar teiul îl aduna din pădure și îl păstra pentru iarnă.
Foto: Ziarul Financiar

De altfel, în satele românești, este încă un lucru obișnuit ca oamenii să culeagă plante din natură, fie că sunt gălbenele, coada-șoricelului, salvie, sunătoare și sau alte ierburi aromatice ori medicinale, care, odată strânse de pe pajiști, sunt uscate pentru ceai. În schimb, în orașele mari, majoritatea oamenilor cumpără aceste plante sau ceaiuri din retailul modern, iar o parte din produse vin din import și valorile au crescut de la un an la altul.
România a importat în 2025 extracte, esențe și concentrate de ceai, dar și preparate pe baza acestora, în valoare de 10,9 milioane de euro. Suma este dublă față de cea care era cu doi ani înainte, în 2023, de 5,1 milioane de euro, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Eurostat.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan