zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

România nu susține plafonarea subvențiilor directe către fermieri

„Avem un interes comun – să ne conectăm pe obiective puternice. Ne bucurăm că împărtășim același punct de vedere cu Germania, întrucât nici România nu susține plafonarea plăților directe către fermieri, temă esențială pentru PAC (Planul Agricol Comun) și, implicit,…

de Mirela Turlan , Editor Web 03.07.2018 · 20:34 1 min de citit și în ziarul tipărit
România nu susține plafonarea subvențiilor directe către fermieri

Foto: Ziarul Financiar

„Avem un interes comun – să ne conectăm pe obiective puternice. Ne bucurăm că împărtășim același punct de vedere cu Germania, întrucât nici România nu susține plafonarea plăților directe către fermieri, temă esențială pentru PAC (Planul Agricol Comun) și, implicit, pentru agricultura românească”, a spus ministrul agriculturii Petre Daea în cadrul unei întâlniri cu omologul lui din Germania.

Daia s-a întâlnit cu miniștrii agriculturii din Germania și Austria, în cadrul unui turneu în aceste țări. Austria a preluat la 1 iulie președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe care o va preda, la 1 ianuarie 2019 României. 

În acest răstimp ar trebui să fie lămurită și problema PAC. Comisia Europeană a propus reducerea subvențiilor agricole la cel mult 100.000 de euro pe fermă începând cu 2020. Propunerea are ca scop încurajarea fermierilor mici și medii, în detrimentul marilor latifundiari, dar este respinsă de o serie de state între care și România. În exercițiul financiar 2014 – 2020, România beneficiază de subvenții agricole de 11,2 mld. euro.

Citește și