zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

România, venituri bugetare de doar 33,6% din PIB, în 2023. Media UE a fost de 43,8%. Cu ce să faci investiții și să crești salarii dacă nu ai bani și, mai ales, cum faci acești bani?

România înregistrează, constant, unul din cele mai reduse niveluri ale veniturilor bugetare ca pondere în PIB, din UE. De asemenea, nivelul veniturilor fiscale (impozite și contribuții sociale) sunt cele mai mici din Uniune, cu excepția Irlandei care este o economie atipică, un fel de paradis fiscal, deși nimeni nu o arată cu degetul.

de Vali Pencu , Colaborator 21.08.2024 · 21:00 2 min de citit și în ziarul tipărit
România, venituri bugetare de doar 33,6% din PIB, în 2023. Media UE a fost de 43,8%. Cu ce să faci investiții și să crești salarii dacă nu ai bani și, mai ales, cum faci acești bani?

Foto: Ziarul Financiar

România înregistrează, constant, unul din cele mai reduse niveluri ale veniturilor bugetare ca pondere în PIB, din UE. De asemenea, nivelul veniturilor fiscale (impozite și contribuții sociale) sunt cele mai mici din Uniune, cu excepția Irlandei care este o economie atipică, un fel de paradis fiscal, deși nimeni nu o arată cu degetul.

Raportul pe 2023 al Consiliului Fiscal (care folosește date din 2023) arată că, anul trecut, veniturile bugetare ale României au fost de 33,6% din PIB față de media UE de 43,8% din PIB, în vreme ce veniturile fiscale (plus CAS) au fost de 26,6% din PIB, față de o medie a UE de 36,8% din PIB. Mai mult sau mai puțin, acesta a fost ecartul și în anii trecuți. Și mai este ceva, spune Consiliul Fiscal: ponderea veniturilor fiscale în PIB înregistrată de România în 2023 este semnificativ sub cea a altor țări cu economii similare, precum Slovenia (37,2%), Polonia (35,7%), Cehia (35,5%) și Ungaria (35,0%). În plus, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB este în scădere, în timp ce în țările menționate anterior tendința este de creștere față de anul precedent.

„Această evoluție nefavorabilă este atât efectul unei administrații fiscale ineficiente, cât și al relaxării fiscale succesive, începând cu anul 2012, în special în sfera impozitării veniturilor din capital, a impozitării veniturilor gospodăriilor, dar și a cotei de TVA“, arată Consiliul Fiscal în raportul pentru 2023.

Citește și