zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Românii au devenit brusc interesați de pensia privată: căutările pe Google ating un maxim istoric după propunerea legii de plată a pensiilor private

După aproape două decenii în care Pilonul II de pensii private a funcționat într-un cadru legislativ provizoriu, Guvernul a lansat recent un proiect de lege care vizează reglementarea clară a modului în care aceste pensii trebuie plătite, însă inițiativa, așteptată…

de Ștefan Stan , Editor Web 11.08.2025 · 14:02 2 min de citit
Românii au devenit brusc interesați de pensia privată: căutările pe Google ating un maxim istoric după propunerea legii de plată a pensiilor private

Foto: Ziarul Financiar

După aproape două decenii în care Pilonul II de pensii private a funcționat într-un cadru legislativ provizoriu, Guvernul a lansat recent un proiect de lege care vizează reglementarea clară a modului în care aceste pensii trebuie plătite, însă inițiativa, așteptată de ani de zile, a stârnit reacții mixte, atât din partea analiștilor, cât și a publicului larg.

În ultimele zile, mai exact din 7 august încoace, interesul românilor pentru pensiile private a crescut semnificativ: potrivit datelor Google Trends analizate de ZF, căutările legate de Pilonul II au urcat cu aproximativ 800%, atingând un maxim istoric. Evoluția arată o nouă atenție publică asupra unui subiect considerat până acum unul de nișă, mai ales în rândul tinerilor și al celor activi pe piața muncii: ce fac banii lor de pensie?

Dar contextul este unul delicat. Proiecutl de lege propus vizează stabilirea unor reguli clare privind plata efectivă a pensiilor din Pilonul II, care până acum au fost doar teoretice, lipsind un cadru legal solid pentru transformarea acestor economii în venituri lunare. Cea mai importantă schimbare: dispare plata integrală și este înlocuită de maximum 25% din activ iar ulterior cu posibilitatea unor plăți programate sau viagere. Ca urmare a reacțiilor, Guvernul a decis să amâne proiectul pentru o dezbatere mai amplă.

Citește și