Românii petrec tot mai mult timp în afara casei sau biroului
Starbucks a deschis în anul 2016 nouă cafenele în România: trei în București, două în Timișoara și câte una în Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești și Constanța, atingându-și obiectivul de extindere a rețelei de cafenele pe piața locală până la 28 unități în țară, spune Mateusz Sielecki, director regional Starbucks.
Foto: Ziarul Financiar
Starbucks a deschis în anul 2016 nouă cafenele în România: trei în București, două în Timișoara și câte una în Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești și Constanța, atingându-și obiectivul de extindere a rețelei de cafenele pe piața locală până la 28 unități în țară, spune Mateusz Sielecki, director regional Starbucks.
“Mai mult decât atât, prin extinderea la nivel național am creat și noi locuri de muncă: pentru cele nouă deschideri de anul acesta s-au creat 100 de posturi noi. Ne-am propus, la începutul anului, să continuăm expansiunea lanțului de cafenele și să aducem experiența Starbucks – cafea, ambient, deserturi – cât mai aproape de cât mai mulți români. Anul acesta am marcat câteva premiere, ajungând pentru prima dată în Craiova si Ploiești, adăugând noi cafenele în Cluj-Napoca și Timișoara și continuând expansiunea în București. Piața cafenelelor din România este una foarte dinamică, iar românii apreciază atât calitatea produselor noastre, cât și designul și confortul locațiilor, astfel că ne propunem să continuăm extinderea rețelei și în 2017.”
Numărul magazinelor este mai mare, iar acest lucru este vizibil și în creșterea numărului celor care vizitează locațiile Starbucks. “Românii au început să petreacă din ce în ce mai mult timp în afara spațiului casei sau biroului (cafenele, restaurante sau baruri), în căutarea unui loc de întâlnire cu prietenii sau partenerii de afacere. În acest context, ne bucură faptul că Starbucks este ales ca destinația preferată pentru astfel de ieșiri, indiferent dacă este vorba despre relaxare înainte sau după serviciu, ore, cursuri sau o întâlnire de business în timpul zilei”, mai spune Sielecki.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
1 min
Bogdan Cojocaru