Românii trimit mai puțini bani în România decât valoarea investițiilor străine directe
Angajații români din străinătate au trimis în România 4,4 mld. de euro în 2022, mai puțin de jumătate față de valoarea investițiilor străine directe în România (ISD), conform datelor furnizate pentru ZF de Banca Națională a României (BNR).
Foto: Ziarul Financiar

Spre comparație, în 2011, românii trimiteau în țară 6 mld. de euro și investitorii străini aducea în România doar 1,7 mld. de euro. Într-o primă fază, comentează cifrele Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank, a plecat în străinătate câte un membru al familiei, care trimitea bani cu regularitate acasă. Apoi, o parte dintre cei care au plecat și-au adus familia în țara în care sunt și astfel au încetat să mai trimită bani.
„Probabil că va fi o tendință la un moment dat de scădere (a remiterilor din străinătate – n. red.). Mulți dintre cei care au plecat în străinătate și-au luat familiile cu ei, au făcut investiții acolo. A fost o primă fază în care a plecat un membru al familiei și trimitea bani cu regularitate. Acum probabil că este și o fază în care o parte și-au reîntregit familia acolo. Poate fi și asta o explicație”, comentează datele Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank România.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar