Romcab Târgu-Mureș și-a dublat profitul în primele nouă luni
Producătorul de cabluri Romcab din Târgu-Mureș (simbol bursier MCAB), al treilea cel mai mare exportator cu capital privat românesc, o companie controlată de Zoltan Prosszer, a înregistrat în primele nouă luni din acest an un profit de 39,6 mil. lei, în creștere cu 110% față de aceeași perioadă din 2015, arată datele comunicate de companie în raportul pe trimestrul al treilea.
Foto: Ziarul Financiar

Veniturile operaționale ale producătorului s-au majorat cu 43%, la 828 de milioane de lei, iar profitul operațional a ajuns la 57 mil. lei, în creștere cu 70% față de primele nouă luni din anul precedent. Astfel, după primele nouă luni, producătorul din Târgu-Mureș s-a apropiat de valoarea veniturilor raportate în tot anul trecut.
În 2015, Romcab a avut venituri de 856,4 mil. lei, în creștere cu 28% față de anul precedent, și un profit net de aproape 37 milioane de lei (de 2,3 ori mai mult ca în 2014, susținut de scăderea prețului la cupru și aluminiu, principalele materii prime). Pentru anul acesta, compania și-a bugetat un avans de 25% al afacerilor, până peste pragul de un miliard de lei. Anul 2016 ar urma să fie cel mai bun din istoria Romcab, cu o valoare estimată a afacerilor de
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan