Romgaz: Cea mai mare provocare a anului 2024 este menținerea declinului în producția de gaze naturale sub 2,5%
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, spune că pentru anul acesta principalul obiectiv pe zona de producție, dar și marea provocare este menținerea unui procent scăzut privind declinul.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Finalizarea centralei de la Iernut sau realizarea formalităților pentru un parc solar de 40 MW sunt și ele pe lista de obiective pentru anul acesta a Romgaz, cel mai mare producător local de gaze naturale ♦ Pentru Neptun Deep, proiectul de gaze din Marea Neagră unde Romgaz este partener cu OMV Petrom, compania statului român are un buget de investiții pentru perioada 2023-2027 de 2 miliarde de euro.
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, spune că pentru anul acesta principalul obiectiv pe zona de producție, dar și marea provocare este menținerea unui procent scăzut privind declinul.
„În domeniul exploatării zăcămintelor de hidrocarburi, cea mai mare provocare a anului 2024 este menținerea declinului de producție de gaze naturale sub 2,5%, obiectiv strategic al Romgaz, în condiții de siguranță, fiabilitate operațională și cu accent pe atenuarea efectelor generate de schimbările climatice“, spun reprezentanții companiei. Grupul Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut o cifră de afaceri de 6,81 miliarde lei, în scădere cu 37% față de perioada similară din 2022, și un profit net de 2,16 miliarde lei, mai mic cu 3%, potrivit raportului financiar publicat la BVB. Un efect important în diminuarea cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale l-au avut prevederile OUG nr. 27/2022 prin care s-a stabilit în sarcina Romgaz obligație ca cea mai mare parte a producției să fie vândută la prețul reglementat de 150 lei/MWh, se arată în raport. Producția de gaze naturale a Romgaz s-a redus cu aproape 5%, la 3.515 mil. mc în primele nouă luni din 2023.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan