Romgaz convoacă acționarii pentru a aproba o a doua tranșă de obligațiuni sau suplimentarea emisiunii inaugurale de 500 mil. euro. Interesul a fost uriaș anul trecut, aproape 6 mld. euro
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător și furnizor de gaze naturale, și-a convocat acționarii pe 20 octombrie pentru a decide emiterea unei noi tranșe de obligațiuni sau suplimentarea celei inaugurale de 500 mil. euro, suprasubscrisă masiv în 2024,…
Foto: Ziarul Financiar
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător și furnizor de gaze naturale, și-a convocat acționarii pe 20 octombrie pentru a decide emiterea unei noi tranșe de obligațiuni sau suplimentarea celei inaugurale de 500 mil. euro, suprasubscrisă masiv în 2024, conform unui raport publicat joi la Bursă.
Mai precis, în document se face referire la „Aprobarea emisiunii unei a doua tranșe de obligațiuni și/sau suplimentarea emisiunii inaugurale, în cadrul Programului EMTN lansat de S.N.G.N. ROMGAZ S.A”, respectiv la „Aprobarea admiterii obligațiunilor emise în cadrul Programului EMTN la tranzacționare pe piețe reglementate și/sau locuri de tranzacționare din Uniunea Europeană și încheierea documentației contractuale aferente”.
Romgaz a listat în noiembrie 2024 prima sa emisiune de obligațiuni la BVB, în valoare de 500 mil. euro. A fost prima tranșă de obligațiuni internaționale pe cinci ani din programul EMTN (Euro Medium Term Notes) care va permite societății să emită obligațiuni cu o valoare de până la 1,5 mld. euro.
Citește și
1 min
Cristina Roșca