Rompetrol Well Services, venituri de 23,3 mil. lei în S1/2022, cu o pierdere de 0,5 mil. lei
Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere a Rompetrol, a înregistrat o pierdere de circa 560.000 de lei în S1/2022, în contextul în care compania a obținut un profit net de aproximativ 1,3 mil. lei în S1/2021, reiese din raportul semestrial al societății.
Foto: Ziarul Financiar
Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere a Rompetrol, a înregistrat o pierdere de circa 560.000 de lei în S1/2022, în contextul în care compania a obținut un profit net de aproximativ 1,3 mil. lei în S1/2021, reiese din raportul semestrial al societății. În primele șase luni ale acestui an, piața de upstream a continuat să fie volatilă, cu un nivel scăzut de noi investiții și lucrări din partea clienților, scrie compania în raport.
Mai mult, contextul geopolitic și incertitudinea cu care se confruntă regiunea au declanșat o creștere accentuată a prețurilor de achiziție pentru bunurile și serviciile contractate de către societate pentru desfășurarea activităților curente, cât și o fluctuație a timpilor de livrare.
Veniturile companiei au atins 23,3 mil. lei în intervalul ianuarie-iunie 2022, de la 22,9 mil. lei în aceeași perioadă a anului precedent. Între timp, cheltuielile din exploatare s-au majorat de la 22,6 mil. lei în S1/2021 la 24,8 mil. lei în data de 30 iunie 2022. EBITDA (profitul operațional) a fost de aproape 350.000 de lei în prima parte a anului, minus 83,3%.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile