Rovinieta poate fi plătită prin SMS, în rețeaua Orange
Șoferii pot plăti rovinieta prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) începând de miercuri, doar în rețeaua Orange, numărul de telefon alocat fiind 7500, cu un tarif de 5 eurocenți/mesaj. Achitarea acestui tarif prin intermediul SMS a devenit posibilă de la finele săptămânii trecute, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor unui ordin al ministrului transporturilor.
Foto: Ziarul Financiar

Plata poate fi efectuată în acest mod numai de către utilizatorii români și numai pentru perioada minimă de utilizare, potrivit Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR). Această facilitate de plată a rovinietei a fost dezvoltată și pusă la dispoziția utilizatorilor de CNADNR împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și operatorul de telefonie mobilă Orange. Costul asociat emiterii rovinietei prin intermediul SMS pentru un autoturism este de 2,74 euro, durata de valabilitate fiind de șapte zile.
În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), prețul rovinietei pentru o zi este de 9,43 euro. Pentru clienții cu abonament Orange, la tarifele menționate, în factura emisă, se adaugă TVA. Pentru deținătorii de cartele PrePay – Orange, TVA se aplică la achiziționarea creditului.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca