Rusia, a treia Romă: o poveste deșartă

În vremea țarului Ivan al III-lea, puțin după ce turcii au cucerit Constantinopole (1453), azi Istanbul, Rusiei i-a venit ideea că poate să fie „a treia Romă”. Imperiul Roman de Apus căzuse de multă vreme, ultimul împărat al Imperiului de Apus a fost un nonroman. Dar Imperiul de Răsărit, a rezistat încă 1.000 de ani.

După căderea Constantinopolelui, de la țarina Ecaterina (care era de origine germană) până la țarul Petru (cel care l-a găzduit pe eruditul Dimitrie Cantemir, fost domn al Moldovei) și mult apoi, până la perioada bolșevică, Rusia a crezut că destinul ei este să fie „a treia Romă”. S-au luptat rușii nu doar cu lumea musulmană, ci și cu lumea catolică. Și noi, ca și rușii, suntem ortodocși. E greu de explicat lumii de azi Trinitatea, e greu de explicat Marea Schismă din 1054 care a rupt creștinismul și l-a împărțit în catolici și ortodocși (chiar și etimologiile sunt greu de înțeles), e greu de explicat judecata Sf. Augustin care arată, în scrierile sale, cum este posibil ca omul să fie, în aceeași vreme, sub imperiul „destinului”, dar să poată și „alege”, chiar dacă destinul i-a fost conceput de la începutul veacurilor.

Nu știm ce-a fost la începutul veacurilor, ce știm cu siguranță este că Rusia a preluat acest stindard al ortodoxiei și, în felul ei, susține că-i apără pe ceilalți. Nu i-a apărat. Nu a apărat România, ortodoxă, nu a apărăt Ucraina, ortodoxă, nu a apărat Georgia, ortodoxă. Un lucru trebuie spus însă: fără sprijinul Rusiei, independența României ar fi fost mult amânată. României i-a prins bine sprijinul Rusiei și apoi a trebuit să plătească pentru el cât niciun bivol gras nu poate duce în spate povara. Aceasta este istoria.