Să nu ne „electrocutăm“ de atâta potențial energetic

În perioada de boom economic românesc 2006-2007, când nimeni nu se gândea că după colț stă o criză care va face ravagii, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, al cărui guvern minoritar PNL-UDMR era susținut de PSD, a avut pe masă câteva proiecte mari din energie.

„Îmbătat“ de succesul fulminant al privatizării BCR, de o antecameră plină de investitori străini, de o economie care creștea exponențial și de un buget pe plus, de nimeni nu mai știa cum să cheltuiască cele câteva miliarde de euro în exces, Tăriceanu a ratat începerea centralelor 3 și 4 de la Cernavodă sau proiectul Tarnița-Lăpuștești-Cluj, investind peste 5 miliarde de euro, care durează șapte-opt ani, până se taie panglica și încep să intre în funcțiune. Dar odată ce sunt începute, mai greu este să le oprești, cam cum se întâmplă cu organizarea unui mare eveniment sportiv – fie olimpiadă, fie campionat european sau mondial de fotbal.

La vremea respectivă, investitorii străini – francezi, germani, italieni, spanioli – făceau coadă la Palatul Victoria și la Ministerul Economiei, cu miliarde de euro în cont, gata pentru a fi plasate în România, o țară care oferea atunci previziuni de creștere economică de 5-6% pe an în următorul deceniu, un ritm de cinci ori mai mare decât al celorlalte țări ale Europei. Iar acea „beție“ de creștere economică l-a făcut pe Tăriceanu să anunțe cu un zâmbet larg că nu va mai dura mult și România va ajunge a șaptea putere economică a Europei.