Salariul mediu din telecom a urcat la 3.400 de lei net în 2016, dar este cu 38% sub cel din IT
Salariul mediu net în industria telecomunicațiilor a ajuns la valoarea medie de 3.365 de lei net pe lună în 2016, în creștere cu doar 5% față de anul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică.
Foto: Ziarul Financiar
Cu majorări salariale de numai 5% anul trecut, telecomunicațiile se află printre sectoarele cu cele mai mici creșteri salariale din ultimul an, având în vedere că, la nivelul întregii economii, salariul mediu net a crescut cu 12% în 2016 față de anul anterior.
Totuși, specialiștii în resurse umane spun că salariile din sectorul telecom vor continua să crească, însă numai pe specializările căutate, astfel încât operatorii – afectați de reducerea semnificativă a prețurilor pentru serviciile clasice – să se poată diferenția de competiție. Comparativ cu evoluția salariilor din sectorul IT, veniturile salariale ale angajaților din telecom au rămas însă cu mult în urmă. Astfel, în 2016 salariul mediu în serviciile informatice a ajuns la o valoare medie de 5.474 de lei net pe lună (cu 38% mai mare decât cel din industria telecomunicațiilor), fiind în creștere cu 17% față de anul anterior.
Decembrie 2016 a fost cea mai bună lună pentru angajații din industria telecomunicațiilor, care au câștigat, în medie, 3.888 de lei net, în creștere cu 4,7% față de decembrie 2015, ca urmare a bonusurilor și a primelor acordate de companii la final de an.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile