Salariul mediu net din construcții s-a triplat în ultimii zece ani, înainte de instalarea pandemiei. Laurențiu Plosceanu, președinte ARACO: Nu cred că patronii iau în calcul să umble la salarii, pentru că ei trebuie acum să-și consolideze perso
Ultimii zece ani au adus o triplare a salariului mediu net din domeniul construcțiilor, comparând doar lunile februarie ale fiecărui an, astfel că în februarie 2020 acest indicator s-a situat la 3.036 de lei, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Planurile de business ale companiilor se scriu acum de la o zi la alta, astfel că deciziile vor depinde de evoluția lucrărilor pe șantiere și de apetitul dezvoltatorilor imobiliari.
Ultimii zece ani au adus o triplare a salariului mediu net din domeniul construcțiilor, comparând doar lunile februarie ale fiecărui an, astfel că în februarie 2020 acest indicator s-a situat la 3.036 de lei, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Spre comparație, în februarie 2010 salariul mediu net era de 1.116 lei în același sector.
Avansul se explică prin prevederile Ordonanței 114/2018, care a impus, printre altele, un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajații din acest domeniu.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan