zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Samsung aduce inteligența artificială și în gama medie de smartphone-uri: seria Galaxy A primește funcții premium și promite 6 ani de actualizări. Alexandru Costache, Samsung: Așteptările mele sunt să avem o creștere la nivelul anului trecut – când perfor

Samsung Electronics a lansat oficial în România noua serie Galaxy A, formată din modelele A56 5G, A36 5G și A26 5G, aducând funcții de inteligență artificială în segmentul mid-range.

de Adrian Seceleanu , Senior Editor 25.03.2025 · 17:09 2 min de citit

Samsung Electronics a lansat oficial în România noua serie Galaxy A, formată din modelele A56 5G, A36 5G și A26 5G, aducând funcții de inteligență artificială în segmentul mid-range. “Seria A este o gamă foarte largă care conține atât telefoane mid-range, cum sunt cele pe care le lansăm – A56, A36 și A26, dar și telefoane entry-level, cum avem A16 și A05. Este punctul de intrare în universul Samsung – de telefonie mobilă, mă refer, sau punctul spre care crești dacă ai început cu un telefon entry-level”, a declarat pentru ZF Alexandru Costache, Head of Mobile Product Management în cadrul Samsung Electronics România și Bulgaria.

În ceea ce privește publicul țintă, Costache detaliază: “Avem în principiu două game mari de clienți către care ne uităm. Odată ne uităm către un public tânăr care vrea să aibă acces la cât mai multe funcții cu inteligență artificială ca să-și facă viața mai ușoară, să poată folosi telefonul într-un mod cât mai eficient. Dar aceste telefoane au și un public matur să spunem, construit în timp care urmărește să balanseze cât mai bine între beneficiile pe care le aduce telefonul și până la urmă, de ce nu, costul său de achiziție.”

Piața de smartphone-uri din România traversează o perioadă de transformare. “Dacă ne uităm la piață în integralitatea sa, să spunem, anul trecut în cantitate am avut o contracție în piața din România, se ziceam aproximativ 2%, însă din punct de vedere valoare piața a crescut undeva până pe la trei puncte procentuale”, spune Costache. “Asta practic înseamnă că utilizatorul se uită către telefoane cu un preț de achiziție mai mare și probabil și prelungește timpul de utilizare a telefonului, ceea ce duce la această contracție din punct de vedere cantitate.”

Citește și