zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

SanoPass, companie care oferă o alternativa digitală la abonamentele medicale clasice, o numește pe Delia Iliasa, fost director comercial la Medicover, în funcția de managing partner

SanoPass, un start-up din Târgoviște fondat de Andrei Vasile și Mihai Vadan la finalul lui 2018, care oferă alternativa digitală la abonamentele medicale clasice, anunță numirea Deliei Iliasa în poziția de managing partner, începând cu ianuarie 2021.

de Cristina Bellu , Reporter 11.01.2021 · 13:18 1 min de citit
SanoPass, companie care oferă o alternativa digitală la abonamentele medicale clasice, o numește pe Delia Iliasa, fost director comercial la Medicover, în funcția de managing partner

Foto: Ziarul Financiar

SanoPass, un start-up din Târgoviște fondat de Andrei Vasile și Mihai Vadan la finalul lui 2018, care oferă alternativa digitală la abonamentele medicale clasice, anunță numirea Deliei Iliasa în poziția de managing partner, începând cu ianuarie 2021.

Ea va prelua în întregime responsabilitățile aferente dezvoltării comerciale a companiei, iar Andrei Vasile, co-fondator SanoPass, își va păstra rolul de managing partner cu responsabilități în zona de business & product development.

“În contextul creat de pandemie și al provocărilor pe care aceasta le-a adus în 2020, prevenția medicală este de o importanță strategică, iar noi credem că tehnologia este mijlocul prin care putem face prevenție la nivel național și la standarde înalte. Într-un fel sau altul, am fost alături de SanoPass aproape de la început, inițial din postura de potențial furnizor de servicii medicale, ulterior ca membru al Advisory Board, având astfel ocazia să cunosc îndeaproape businessul și echipa”, explică Delia Iliasa.

Citește și