Șase ani de Afaceri de la Zero și primii noștri milionari. Brandul de rochii Milla Milla a trecut de 1,5 mil. lei în 2024. „Doresc să deschidem primul nostru showroom și să depășim primul milion de euro“
Brandul de rochii Milla Milla se apropie de aniversarea de zece ani, timp în care antreprenoarea Ludmila Corlăteanu a dus acest business la primul milion de lei. Acum, ea vrea să treacă și pragul milionului de euro și să deschidă și un showroom.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Afaceri de la Zero împlinește șase ani, iar pentru a marca o întreagă generație de mici antreprenori, am decis să îi căutăm pe primii „noștri“ milionari, în lei sau în euro. Avem și un disclaimer de oferit înainte de orice text în care îi vom prezenta pe „Milionarii de la Afaceri de la zero“. Scopul lor nu a fost milionul, ci modul în care reușesc să construiască ceva pornind de la nimic urmând vise, pasiuni, nevoi, idei. Milionul, în cazul lor, este al proiectelor pe care le-au creat și care au convins consumatorii, nu este un cont al lor în vreo bancă.
Brandul de rochii Milla Milla se apropie de aniversarea de zece ani, timp în care antreprenoarea Ludmila Corlăteanu a dus acest business la
primul milion de lei. Acum, ea vrea să treacă și pragul milionului de euro și să deschidă și un showroom.
„Am reușit acest lucru punctând pe diferențiatori: produs premium cu design deosebit. Continuăm să creștem prin completarea gamei de produse pentru sezonul rece, crearea unei comunități cu aceleași valori, organizarea de evenimente în jurul brandului și colaborări cu alți designeri pentru imprimeuri unice. Nu am sărbătorit într-un fel anume, pentru că existența acestei afaceri este un prilej de a sărbători zilnic. Doresc să deschidem primul nostru showroom și să depășim primul milion de euro”, a spus Ludmila Corlăteanu. În 2016 începea parcursul ei în lumea antreprenorială, printr-o colaborare cu un atelier din Milano, însă ca designer creează rochii de seară încă din 2008, imediat după ce a terminat un curs de design la Institutul Marangoni din Milano.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan