zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Schwarz IT HUB din România, centru care furnizează soluții digitale pentru grupul de retail Schwarz, devine Schwarz Global Services HUB, toate HUB-urile IT ale grupului fiind reunite sub o singură divizie

Schwarz IT HUB din România, centru de excelență IT care furnizează soluții digitale pentru grupul Schwarz, anunță că din toamna acestui an face parte din structura centrală SDL (Schwarz Dienstleistungen), sub structura Schwarz Global Services. Divizia SDL, care include alături…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 25.10.2022 · 13:59 2 min de citit
Schwarz IT HUB din România, centru care furnizează soluții digitale pentru grupul de retail Schwarz, devine Schwarz Global Services HUB, toate HUB-urile IT ale grupului fiind reunite sub o singură divizie

Foto: Ziarul Financiar

Schwarz IT HUB din România, centru de excelență IT care furnizează soluții digitale pentru grupul Schwarz, anunță că din toamna acestui an face parte din structura centrală SDL (Schwarz Dienstleistungen), sub structura Schwarz Global Services.

Divizia SDL, care include alături de România hub-urile din Bulgaria și Spania, acționează în numele mărcilor Lidl, Kaufland, Schwarz Produktion, PreZero și oferă soluții digitale flexibile și servicii financiare adaptate serviciilor interne pentru întregul grup.  

„Povestea de succes Schwarz IT HUB merge la nivelul următor. Ne bucură să anunțăm o nouă etapă a dezvoltării echipei noastre, cu o componentă adițională de integrare în structurile grupului Schwarz. În vară am deschis noi oportunități în zona de infrastructură IT, cea de servicii și suport IT, dar și pe noi zone de tehnologie (Golang ori Mendix de exemplu). Începând din această toamnă, încorporăm o nouă divizie ce oferă servicii din zona administrativă și operațională, servicii pe care le vom furniza, atât la nivel de grup Schwarz, cât și anumitor companii ale grupului din țările în care suntem prezenți”, a declarat Octavian Ichim, CEO Schwarz Global Services din HUB România.

Citește și