Schweighofer mai vrea să facă o fabrică, în Covasna
Omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, care deține patru fabrici de prelucrare a lemnului cu afaceri de jumătate de miliard de euro anul trecut, va investi 150 mil. euro într-o nouă unitate de producție în județul Covasna.
Foto: Ziarul Financiar

„A existat o oportunitate de a cumpăra utilajele de la Kronospan (companie austriacă prezentă tot în industria de prelucrare a lemnului – n. red.), care inițial avea planuri pentru ele, dar de care nu a mai avut nevoie. În plus, ne trebuie mai multă materie primă pentru celelalte fabrici“, a spus Gerald Schweighofer pentru ZF.
Holzindustrie Schweighofer reprezintă cea mai mare afacere din industria locală de prelucrare a lemnului, depășind ca rulaj chiar și Romsilva, care administrează pădurile statului și care în 2011 a avut o cifră de afaceri de 284 mil. euro. Cea mai mare firmă din grupul antreprenorului austriac este Holzindustrie Schweighofer, care în 2011 a avut o cifră de afaceri de 375 mil. euro. În perioada 2009-2011 profitul companiei Holzindustrie Schweighofer a depășit 160 mil. euro.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu