Se va inversa exodul companiilor occidentale din Rusia? Giganții din trading, Renault printre companiile dispuse să se întoarcă pe piața rusească
Șefii unora dintre cei mai mari traderi de energie s-au declarat dispuși să revină în Rusia pentru business în cazul în care sancțiunile împotriva țării vor fi ridicate complet, deși unii s-au declarat prudenți cu privire la materializarea unor astfel de planuri în viitorul apropiat, scrie Bloomberg.

„Dacă sancțiunile vor fi slăbite într-un fel care să ne permită să revenim, de ce nu am face-o? E jobul nostru“, a declarat CEO-ul grupului Gunvor Torbjorn Tornqvist.
Marii traderi occidentali de materii prime au deținut operațiuni semnificative în Rusia înaintea invadării Ucrainei prin intermediul unor acorduri pe termen lung cu producători locali și investiții în proiecte cheie. În ultimii trei ani, aceștia s-au retras din multe dintre contractele și parteneriatele respective și au ocolit în mare măsură tranzacțiile cu petrol și metale rusești.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca