zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Turism & Hoteluri

Sebastian Ebel, CEO, TUI Group, cu venituri anuale de 24 mld. euro, intră în România: „Le vindem românilor vacanțe în afară, dar putem ajuta România să devină cunoscută“

TUI, cel mai mare grup de turism din lume, cu venituri anuale de 24 miliarde de euro la nivel mondial, și-a lansat oficial operațiunile în România și are în plan să dezvolte nu doar segmentul de outgoing, dar și cel de incoming.

de Mirela Turlan , Editor Web 15.02.2026 · 23:26 2 min de citit și în ziarul tipărit
Sebastian Ebel, CEO, TUI Group, cu venituri anuale de 24 mld. euro, intră în România: „Le vindem românilor vacanțe în afară, dar putem ajuta România să devină cunoscută“

Foto: Ziarul Financiar

TUI, cel mai mare grup de turism din lume, cu venituri anuale de 24 miliarde de euro la nivel mondial, și-a lansat oficial operațiunile în România și are în plan să dezvolte nu doar segmentul de outgoing, dar și cel de incoming.

„Ne-am uitat la Europa de Est. Decizia de a intra în Cehia a fost luată acum doi ani. Un succes extraordinar. Dacă te uiți la celelalte piețe, dimensiunea pur și simplu face ca România să fie foarte atractivă. În al doilea rând, ar putea și ar trebui să fie și o piață de incoming. Avem decizia privind dezvoltarea unui hub de IT. Multe lucruri s-au aliniat pentru a avea nu doar distribuție aici, ci o activitate constantă, de dimensiune semnificativă“, spune într-un interviu acordat Ziarului Financiar Sebastian Ebel, CEO al TUI Group.

CEO-ul grupului TUI precizează că, pe viitor, ia în calcul ca grupul de turism să investească în hoteluri la malul mării. „Bucureștiul este clar o oportunitate, iar Dunărea sau Carpații sunt produse specializate pe care le putem promova. Dar marea oportunitate este Marea Neagră. Ai nevoie de produs hotelier potrivit, de locația potrivită, de autorizații de construire, de discuții cu autoritățile locale pentru un master plan bun.“

Citește și