zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

Sectorul medical privat, un domeniu fierbinte

Sectorul medical privat a fost „vedeta“ economiei în ultimii ani, păstrându-și ritmul de creștere și reușind să atragă in­ves­tiții de zeci de milioane de euro. Atât fondurile de investiții, cât și oamenii de afaceri cu bani câștigați în alte domenii au fost atrași de sectorul imun la criză, astfel că numărul policlinicilor, iar mai nou și al spitalelor private s-a mărit an de an.

de Mirela Turlan , Editor Web 20.08.2012 · 11:12 2 min de citit
Sectorul medical privat, un domeniu fierbinte

Foto: Ziarul Financiar

Sectorul medical privat a fost “vedeta” economiei în ultimii ani, păstrându-și ritmul de creștere și reușind să atragă in­ves­tiții de zeci de milioane de euro. Atât fondurile de investiții, cât și oamenii de afaceri cu bani câștigați în alte domenii au fost atrași de sectorul imun la criză, astfel că numărul policlinicilor, iar mai nou și al spitalelor private s-a mărit an de an.

Datele oficiale arată că există aproape 100 de spitale private în România, dintre care ZF a numărat 22 de unități de mari și mici dimensiuni.

Numai anul trecut au fost inaugurate opt unități, și există proiecte pentru alte nouă, termenul de finalizare ajungând în unele cazuri și chiar trecând de 2013. În urma acestor proiecte ar trebui să intre în sistem peste 150 mil. euro, conform datelor centralizate de ZF.

Aglomerația de spitale private are loc însă în condițiile în care nu există o legislație favorabilă asigurărilor private, de aceea spitalele sunt dependente de plățile cash ale pacienților, de abonamentele de sănătate și de banii care vin de la stat. Proiectul de lege a sănătății, lansat în dezbatere publică în luna iulie, ar putea aduce un suflu nou în această piață, însă termenele de implementare merg până în 2015, astfel că managerii din industrie au început să vorbească despre saturare.

Citește și