zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Ședință de politică monetară la BNR. Majoritatea analiștilor anticipează că BNR va majora astăzi dobânda-cheie, cel mai probabil tot cu 0,75 puncte procentuale, la 4,5%

BNR are programată pentru astăzi cea de-a cincea ședință de politică monetară din acest an, iar majoritatea analiștilor se așteaptă la continuarea ciclului de înăsprire a politicii monetare, anticipând o majorare a dobânzii-cheie cu cel puțin 0,75 puncte procentuale, de la 3,75% până la 4,5%, având în vedere nivelul ridicat al inflației.

de Claudia Medrega , Reporter 05.07.2022 · 22:33 1 min de citit și în ziarul tipărit
Ședință de politică monetară la BNR. Majoritatea analiștilor anticipează că BNR va majora astăzi dobânda-cheie, cel mai probabil tot cu 0,75 puncte procentuale, la 4,5%

Foto: Ziarul Financiar

♦ Băncile centrale din Ungaria și Cehia au dus dobânzile-cheie la 7,75%, respectiv 7%, în timp ce Polonia a ajuns cu rata-cheie la 6%.

BNR are programată pentru astăzi cea de-a cincea ședință de politică monetară din acest an, iar majoritatea analiștilor se așteaptă la continuarea ciclului de înăsprire a politicii monetare, anticipând o majorare a dobânzii-cheie cu cel puțin 0,75 puncte procentuale, de la 3,75% până la 4,5%, având în vedere nivelul ridicat al inflației.

„Nivelul actual al inflației și prognoza de inflație, combinate cu deficitele gemene mai mari ar trebui să fie argumente puternice pentru o politică monetară mai strictă a BNR față de celelalte bănci centrale din Europa Centrală și de Est. Ne străduim să găsim motive pentru o rată cheie mai mică în România față de regiune, mai ales după revizuirea recentă a datelor privind creșterea PIB“, susține Ciprian Dascălu, economistul-șef al BCR.

Citește și