zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

SeedBlink și Capital Cell din Spania au încheiat un parteneriat pentru investiții comune în domeniul biotehnologiei și al sănătății

SeedBlink, platformă pentru investiții în start-up-uri tech din Europa, a încheiat un parteneriat strategic cu Capital Cell, platformă de investiții din Spania axată pe proiecte din zonele biotech și healthtech, prin intermediul căruia se vor lansa oportunități comune de investiții pentru a eficientiza finanțarea acestor două verticale.

de Vali Pencu , Colaborator 21.12.2023 · 20:05 2 min de citit și în ziarul tipărit
SeedBlink și Capital Cell din Spania au încheiat un parteneriat pentru investiții comune în domeniul biotehnologiei și al sănătății

Foto: Ziarul Financiar

SeedBlink, platformă pentru investiții în start-up-uri tech din Europa, a încheiat un parteneriat strategic cu Capital Cell, platformă de investiții din Spania axată pe proiecte din zonele biotech și healthtech, prin intermediul căruia se vor lansa oportunități comune de investiții pentru a eficientiza finanțarea acestor două verticale. De asemenea, odată cu încheierea parteneriatului, Capital Cell s-a listat și pe platforma SeedBlink pentru a atrage o finanțare de 500.000 de euro de care are nevoie pentru a-și extinde prezența în regiunea Benelux, Franța și Italia. Capital Cell este o companie de investiții specializată în biotehnologie și sănătate care a fost creată în 2015 si care structurează runde de finanțare de până la 5 milioane de euro.

În prezent, Capital Cell are peste 14.000 de investitori în comunitate, iar până acum a ajutat mai mult de 100 de start-upuri din sectorul biotehnologiei să găsească capital. „Parteneriatul cu SeedBlink reprezintă o etapă importantă pentru noi. Expertiza lor în domeniul start-up-urilor de tehnologie susține atenția pe care o avem în zonele de biotehnologie și sănătate, creând astfel o sinergie puternică. Această colaborare nu numai că va aduce beneficii companiilor din portofoliul nostru, dar va oferi investitorilor noștri un spectru mai larg de oportunități de investiții verificate și cu potențial ridicat“, a declarat Daniel Oliver, fondator și CEO al Capital Cell. Toate proiectele propuse de Capital Cell sunt analizate de BioExpert Network, o rețea privată de experți și lideri de opinie în medicină, știință, investiții și dezvoltarea afacerilor.

Ca parte a colaborării dintre cei doi jucători de pe piața de equity crowdfunding din Europa, Capital Cell va folosi Nimity, soluția de equity management dezvoltată de SeedBlink. Implementarea soluției va permite companiilor din portofoliul Capital Cell să aibă o mai bună gestionare a tabelului de capitalizare, să implementeze opțiunile de acțiuni ale angajaților, să mențină o relație mai bună cu acționarii lor și să atragă mai eficient investițiile pe termen lung.

Citește și