Șeful producătorului de mobilier de baie Savini Due: Sunt semnale bune pe piață
ProducÃtorul de mobilier pentru baie Savini Due din Sebeș, județul Alba, controlat de omul de afaceri italian Piersante Savini, a realizat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 39,2 mil. lei (8,7 mil. euro), în creștere cu peste 5% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Foto: Ziarul Financiar

Compania Savini Due mizează în acest an pe un avans de 9-10% al vânzărilor față de anul trecut.
“Previziunile pentru 2012 vor fi respectate, în condițiile în care în acest an am reușit să realizăm noi colecții de mobilier, am intrat pe noi piețe, obținând totodată și o reducere a costurilor. Consider că în momente de criză precum acesta, ciclul de viață al unui produs este foarte scurt. Datorită acestui aspect, creăm colecții noi pentru clienți”, a declarat pentru ZF Transilvania Piersante Savini, general manager al Savini Due. Oficialii companiei spun că, în această lună urmează să fie lansate pe piață două noi colecții de mobilier.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan