Semnal de alarmă tras de industria farma: Riscăm să nu mai putem produce paracetamol din cauza directivei de tratare a apelor reziduale
Directiva de tratare a apelor reziduale, stabilită la nivelul Uniunii Europene, nu a ținut cont de impactul pe care îl va avea asupra industriei farmaceutice, se plâng producătorii locali de medicamente generice. Un medicament care ar putea suferi în urma…
Foto: Ziarul Financiar
Directiva de tratare a apelor reziduale, stabilită la nivelul Uniunii Europene, nu a ținut cont de impactul pe care îl va avea asupra industriei farmaceutice, se plâng producătorii locali de medicamente generice. Un medicament care ar putea suferi în urma aplicării acestei directive este paracetamolul, pentru că taxele se vor aplica în funcție de volum. Astfel, producătorii fie vor renunța la a-l mai produce, fie vor crește prețul astfel încât puțini pacienți și-l vor mai permite, susține Simona Cocoș, Președinte APMGR (Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România) și directorul general al Zentiva, unul dintre cei mai mari producători locali de medicamente.
„Studiul de fezabilitate făcut de Comisia Europeană a subestimat impactul pe care această directivă îl va avea asupra industriei farmaceutice. Riscurile sunt mai ales pentru medicamentele esențiale, paracetamolul, această taxă se va plăti în funcție de volum. Costurile sunt foarte mari, se estimează că directiva va duce la creșterea costurilor de producție cu până la 50%. Paracetamolul fiind un medicament OTC, prețul va putea fi crescut, dar probabil va crește atât de mult încât pacienții să nu și-l poată permite. Este un pericol foarte mare care nu a fost estimat corect. Impactul va fi și asupra producției locale, sunt multe fabrici de medicamente în România, multe companii mici care vor dispărea de pe piață din cauza acestei măsuri”, a spus Simona Cocoș, prezentă la o conferință organizată de APMGR.
Ea a atras atenția că în timpul pandemiei, industria farmaceutică a sprijinit nevoia de medicamente a pacienților români, iar opt din 10 medicamente critice, esențiale, care tratează boli cronice, sunt generice și pot fi fabricate în România.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu