Șerban Radu, cofondator, Cărturești: E clar că dacă ne-am apuca de mâine să consumăm cu predilecție românesc, ne-am scoate singuri din criză
Rețeaua Cărturești este funcțională aproape în totalitate după ce săptămâna trecută s-au redeschis și librăriile din malluri, după circa trei luni de pauză. Unitățile stradale sunt operaționale de aproximativ o lună.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Rețeaua de librării Cărturești numără aproape 40 de unități deschise în marile orașe ale țării. ♦ Cum arată planurile pentru 2020?
Rețeaua Cărturești este funcțională aproape în totalitate după ce săptămâna trecută s-au redeschis și librăriile din malluri, după circa trei luni de pauză. Unitățile stradale sunt operaționale de aproximativ o lună.
“Aproape toată rețeaua este operațională. Mai avem o librărie pentru care purtăm discuții. E un contract care s-a încheiat în perioada de lockdown. E o bucurie pentru noi că am reușit să revenim în activitate cu toate librăriile“, spune Șerban Radu, cofondator al companiei alături de Nicoleta Iordan. El a adăugat că unele librării au fost deschise la jumătatea săptămânii, nu luni odată cu reluarea activității mallurilor, dar ele sunt funcționale acum.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca