Sergiu Mititelu, country manager al Premium Porc Group: „La împlinirea vârstei de 22 de ani, terminasem deja armata, mai aveam un an de facultate la seral, lucram, nu aveam nici cel mai mic gând de căsătorie și nicidecum nu îmi închipuiam (deși speram adâ
„La împlinirea vârstei de 22 de ani, terminasem deja armata, mai aveam un an de facultate la seral, lucram, nu aveam nici cel mai mic gând de căsătorie și nicidecum nu îmi închipuiam (deși speram adânc) că în mai puțin…
Foto: Ziarul Financiar
„La împlinirea vârstei de 22 de ani, terminasem deja armata, mai aveam un an de facultate la seral, lucram, nu aveam nici cel mai mic gând de căsătorie și nicidecum nu îmi închipuiam (deși speram adânc) că în mai puțin de patru luni se va produce o cotitură istorică ce va schimba milioane de vieți, inclusiv pe a mea, Revoluția din 1989.
Lucrurile s-au schimbat cu o repeziciune uimitoare, aducând cu ele realități pe care nu le credeam vreodată realizabile, pe unele doar le visasem: de la a putea vorbi liber sau exprima propriile opinii (chiar și pe cele politice) cu voce tare, de la a vedea un film la video, a călători în străinătate, a merge cu avionul sau a învăța limbi străine, până la dorințe practice de a cumpăra un apartament sau o mașină.
Slavă Domnului, nu numai că s-au realizat, însă sunt lucruri pe care le-am trăit și care depășesc ce îmi imaginam la 22 de ani. Mă consider extrem de norocos și mă bucur de întreaga călătorie din ultimii 31 de ani.
Citește și
1 min
Cristina Roșca