Serie de recorduri pentru piața de capital din România după IPO-ul Hidroelectrica și depășirea pragului de 150.000 de investitori la BVB. Tranzacții istorice în iulie
Piața de capital din România traversează una dintre cele mai bune perioade din istorie și a înregistrat o serie succesivă de recorduri în primele șapte luni ale acestui an și în luna iulie, care a marcat oferta publică de vânzare…
Foto: Ziarul Financiar
Piața de capital din România traversează una dintre cele mai bune perioade din istorie și a înregistrat o serie succesivă de recorduri în primele șapte luni ale acestui an și în luna iulie, care a marcat oferta publică de vânzare de acțiuni Hidroelectrica și listarea ulterioară a companiei la Bursa de la București, potrivit unui comunicat de presă al BVB. Printre acestea se numără:
- Cel mai mare IPO realizat vreodată la Bursa de Valori București: oferta Hidroelectrica (H2O) în valoare de 1,9 miliarde euro (2,1 miliarde dolari), cea mai mare din Europa și a treia cea mai mare din lume până acum în acest an.
- Cel mai mare număr de investitori în piața de capital din România, potrivit datelor FCI la finalul primelor 6 luni: 159.513 investitori.
- Cea mai mare valoare a listărilor realizate la BVB: 4,4 miliarde euro în primele șapte luni, depășind astfel întregul an 2021, care deținuse recordul anterior.
- Nou record pe segmentul de acțiuni de pe Piața Reglementată în ceea ce privește valoarea totală de tranzacționare, incluzând și ofertele: 16,4 miliarde de lei, precedentul record datând din 2007 a fost de 13,8 miliarde de lei.
- Cea mai mare valoare zilnică tranzacționată într-o singură zi pe segmentul de acțiuni, fără oferte: 821,3 milioane de lei pe 12 iulie.
- Cea mai mare valoare medie zilnică de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente de pe Piața Reglementată, fără oferte: 702,48 milioane de lei în iulie.
- Cele mai multe tranzacții realizate într-o singură lună: 274.717 tranzacții în iulie.
- Cea mai mare valoare subscrisă de investitorii de retail la un IPO la BVB: 6,3 miliarde de lei la IPO-ul Hidroelectrica.
- Cea mai mare valoare a tranzacțiilor rezultate într-o ofertă pe segmentul de retail: 1,82 miliarde de lei pentru oferta Hidroelectrica.
- Cel mai mare număr de ordine subscris pe segmentul de retail la un IPO în România: 51.865 ordine.
- Cele mai multe tranzacții realizate într-o zi pe segmentul de acțiuni, Piața Reglementată și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, fără oferte: 23.358 tranzacții pe 12 iulie 2023.
- Nou maxim istoric pentru BET-TR în iulie: 26.765 puncte.
- Record al capitalizării companii românești: 202,1 miliarde de lei, echivalentul a 40,9 miliarde de euro pe 20 iulie 2023.
„Credem că exemplul Hidroelectrica este cel mai bun testimonial de a determina tot mai mulți antreprenori să înceapă sau să reia procesul de listare pentru că piața a demonstrat că are apetit pentru investiții în afaceri solide. România a devenit un centru atractiv pentru fluxurile de capital atât locale, cât și internaționale pe măsură ce gradul de dezvoltare a pieței s-a accentuat. Suntem acum a treia piață de capital din regiune în ceea ce privește capitalizarea și ne propunem ca pe termen mediu să devenim a treia piață din regiune și la nivelul lichidității. Tocmai pentru a atinge acest deziderat, implementarea proiectului Contrapărții Centrale este esențială”, spune Adrian Tănase, CEO al BVB.
Citește și
4 min
Mirela Turlan
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu