Servicii. Asigurări generale. Motorul pieței își stabilizează dominanța
Piața asigurărilor a ajuns anul trecut la un record al volumului de prime brute subscrise, depășind 23 mld. lei la finalul anului, cu un avans de 11% față de anul 2023. Deși motorul principal încă este zona asigurărilor generale, propulsat de asigurările auto, RCA și Casco, anul trecut s-a observat o schimbare ușoară a ponderii în totalul subscrierilor. De la veșnica pondere de 84%, nivelul a cob…
Foto: Ziarul Financiar
Piața asigurărilor a ajuns anul trecut la un record al volumului de prime brute subscrise, depășind 23 mld. lei la finalul anului, cu un avans de 11% față de anul 2023. Deși motorul principal încă este zona asigurărilor generale, propulsat de asigurările auto, RCA și Casco, anul trecut s-a observat o schimbare ușoară a ponderii în totalul subscrierilor. De la veșnica pondere de 84%, nivelul a coborât la 82% pentru zona asigurărilor generale, însemnând circa 19,1 mld. lei la finalul anului trecut.
Această evoluție arată atât o accentuare a concentrării pe zona asigurărilor de viață, dar și o stabilitate a segmentului asigurărilor generale, care nu a mai creat o așa mare mișcare în piață, având în vedere că principalele obstacole, falimentele City Insurance și Euroins, au deja trei, respectiv doi ani, iar umbrela plafonării tarifelor RCA a contribuit la o volatilitate redusă în utlimii doi ani.
Acum, piața are o bază solidă de la care se poate dezvolta către o normalitate. În ceea ce privește cele mai mari companii de asigurări căre activează pe zona asigurărilor generale, Groupama își consolidează poziția de lider, cu un volum al subscrierilor de peste 4,3 mld. lei, urmat de Allianz-Țiriac cu subscrieri de peste 3,2 mld. lei și Omniasig, cu peste 2,7 mld. lei la finalul anului trecut. Generali ocupă poziția a patra de această dată, cu un volum al subscrierilor de peste 1,7 mld. lei, față de 1,3 mld. lei în 2023, când se afla pe poziția a cincea. Astfel, anul trecut Asirom a preluat poziția a cincea, cu un volum al subscrierilor de aproape 1,6 mld. lei.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar