Severina Pascu urcă încă o treaptă în ierarhia Liberty Global, cel mai mare operator de cablu și net fix din lume
♦ Românca a fost promovată în poziția de director operațional pentru întreaga Europă Centrală, inclusiv pentru Austria și Elveția, în cadrul Liberty Global, devenind astfel unul dintre cei mai puternici executivi români din industria globală de comunicații.
Foto: Ziarul Financiar
Românca Severina Pascu, care ocupă din anul 2015 funcția de managing director pentru Europa Centrală și de Est a grupului american Liberty Global (UPC), cel mai mare operator de cablu și internet fix din lume, a fost promovată și va prelua responsabilități suplimentare în cadrul operatorului pe lângă cele deja existente.
Toate activitățile de marketing, vânzări și suport pentru clienți vor fi grupate în cadrul unei singure entități care va fi condusă de Severina Pascu din poziția de director operațional (chief operating officer – COO) pentru operațiunile Liberty Global din Europa Centrală. Liberty este prezent în regiune, inclusiv în România, sub brandul UPC.
Pascu va prelua acest rol pe lângă poziția curentă de managing director pentru Europa Centrală și de Est. Ea va coordona astfel toate activitățile legate de baza de clienți din Elveția și Austria, păstrând responsabilitatea pentru operațiunile din Polonia, Ungaria, România, Cehia, Slovacia și pentru operațiunile de televiziune prin satelit care au sediul central în Luxemburg.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu