Și-au compromis băncile centrale credibilitatea?
În iunie 2014, Banca Reglementelor Internaționale, supranumită banca centrală a băncilor centrale, și-a intitulat primul capitol al raportului anual „În căutarea unei noi busole“.
Foto: Ziarul Financiar
Câteva luni mai târziu, problema de a ști dacă nu cumva băncile centrale s-au dezorientat total a început să fie pusă cu insistență, scrie pentru publicația franceză Le Monde Olivier Raingeard, economistul-șef al băncii Neuflize.
Mai multe decizii de politică monetară i-au prins recent pe picior greșit pe investitori. Cea mai surprinzătoare a fost cea a băncii naționale a Elveției, care a retras pragul de schimb valutar franc elvețian/euro după trei ani de lupte pentru a-l proteja.
Pot fi reținute și scăderea dobânzilor de referință de către băncile centrale ale Canadei, Australiei, Danemarcei și Indiei. Banca Suediei și-a dus dobânda de refinanțare în teritoriu negativ. Toate aceste acțiuni au un punct comun: nu au fost anticipate din timp de investitori. Băncile centrale par să revină asupra celor 20 de ani de eforturi de transparentizare și ghidaj al anticipărilor agenților economici, un „efort pedagogic“ menit să îmbunătățească eficiența sistemului economic.
Citește și
1 min
Iulian Anghel