Sibiu – Pitești sparge muntele: a început tunelul Balota, al cincilea de pe traseu, după una dintre cele mai complexe autorizații din zona montană
Pe secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu–Pitești, Boița–Cornetu, asocierea turcă Mapa–Cengiz a început lucrările la tunelul Balota, al cincilea tunel aflat în execuție pe traseu, cu o lungime de aproximativ 500 de metri, imediat după emiterea unei noi autorizații de construire pe 28 mai.
Foto: Ziarul Financiar
Pe secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu–Pitești, Boița–Cornetu, asocierea turcă Mapa–Cengiz a început lucrările la tunelul Balota, al cincilea tunel aflat în execuție pe traseu, cu o lungime de aproximativ 500 de metri, imediat după emiterea unei noi autorizații de construire pe 28 mai. Documentul acoperă lucrările pentru 15 viaducte și un tunel – care se adaugă primelor șase viaducte, tunelului Boița și tunelului Robești – și este descris de Irinel Ionel Scrioșteanu drept una dintre cele mai complexe autorizații emise până acum pentru o lucrare de autostradă în zonă montană.
Contractul secțiunii prevede 31,33 km de autostradă, 49 de poduri și viaducte, șapte tuneluri cu lungimi între 250 și 1.590 de metri – în total 5 kilometri de tunel – și un ecoduct de 210 metri în zona Lazaret, care va traversa Oltul, calea ferată și DN7. Deși stadiul fizic era de doar 11% în mai, secretarul de stat spunea la ZF Live că pe prima zonă montană construită cu firma din Turcia lucrurile s-au mișcat „surprinzător de bine”: tunelul Robești a fost săpat mai repede decât se estima, iar constructorul a transformat foste hale de lângă Sibiu în puncte de lucru proprii pentru grinzi de beton și tabliere metalice, cu o linie tehnologică robotizată. Cheia anului rămâne însă revizuirea acordului de mediu, promisă pentru august – abia apoi pot fi emise toate autorizațiile de construire, pe un traseu autorizat astăzi în proporție de circa 50%. Termenul realist al secțiunii, indicat în interviu: 2030.
1.418 km – rețeaua de autostrăzi și drumuri expres aflată în trafic la finalul lui 2025; în primul semestru din 2026 nu s-a deschis niciun kilometru nou.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan