Sierra Quadrant: Valul de falimente "curăță" economia. Insolvențele din 2024 și 2025 nu sunt doar despre taxe sau energie, ci despre lipsa de educație financiară. Mulți antreprenori români nu fac diferența între 'profit' și 'cash'
Numărul de insolvențe și falimente este în creștere, arată o analiză Sierra Quadrant, marcând sfârșitul erei "banilor ieftini" și începutul unei perioade dure de consolidare, după ani de stabilitate artificială și ajutoare de stat. Datele arată că valul actual de…
Foto: Ziarul Financiar
Numărul de insolvențe și falimente este în creștere, arată o analiză Sierra Quadrant, marcând sfârșitul erei “banilor ieftini” și începutul unei perioade dure de consolidare, după ani de stabilitate artificială și ajutoare de stat.
Datele arată că valul actual de falimente este, într-un fel, o însănătoșire necesară, deși dureroasă, a economiei. Companiile care supraviețuiau doar datorită contextului favorabil sunt acum eliminate de pe piață.
“Valul de insolvențe din 2024 și 2025 nu este doar despre taxe sau energie. Este despre lipsa de educație financiară. Mulți antreprenori români nu fac diferența între ‘profit’ și ‘cash’. Ei pot fi profitabili pe hârtie, dar intră în faliment pentru că nu au lichidități să plătească furnizorii mâine,” afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant. “Asistăm o schimbare de paradigmă. Dacă în 2010 criza a lovit imobiliarele, acum ‘pacientul zero’ este comerțul mic și serviciile. Companiile ‘zombie’, ținute în viață artificial, își dau acum obștescul sfârșit.”, estimează expertul.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca