SIF-urile au devenit cei mai influenți acționari la Banca Transilvania
Patru SIF-uri dețin împreună 16,69% din capitalul Băncii Transilvania, depășind participațiile cumulate ale BERD și IFC. Banca ocupă poziția a treia într-un top cinci al celor mai mari instituții de credit unde cei mai mari acționari sunt grupuri financiare străine – Erste, Société Générale, Raiffeisen și UniCredit.
Foto: Ziarul Financiar

Pe 14 decembrie, International Financial Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale, și-a redus participația la Banca Transilvania (simbol bursier TLV) sub pragul de 5% prin vânzarea unui pachet de 800.000 de acțiuni. În prezent, IFC mai deține 4,98% din capitalul băncii.
Tranzacția de vânzare derulată de IFC are loc la o lună distanță de la exit-ul parțial marcat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cel mai mare acționar al BT. BERD a vândut pe 13 noiembrie un pachet de 2,86% din bancă pentru 216,9 mil. lei (50 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcut în baza datelor oficiale. BERD a intrat în acționariatul BT în 2001. În prezent, BERD mai deține 11,47% din bancă. Cumulând, cei doi investitori instituționali străini dețin 16,45% din Banca Transilvania. Participația acestora valorează circa 1,18 mld. lei.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan