Sistemul pensiilor private a ajuns la finalul primului trimestru la active de peste 27 miliarde de lei
Valoarea totală a activelor din sistemul pensiilor private a urcat în primul trimestru la circa 27,4 mld. lei (peste 6 mld. euro), nivel care reprezintă aproximativ 3,7% din PIB
Foto: Ziarul Financiar
Valoarea totală a activelor din sistemul pensiilor private a urcat în primul trimestru la circa 27,4 mld. lei (peste 6 mld. euro), nivel care reprezintă aproximativ 3,7% din PIB. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) susține că sistemul pensiilor private și-a continuat creșterea în primul trimestru.
Pe parcursul anului trecut, activele fondurilor au crescut 30% până la 25 mld. lei. Profiturile obținute de fondurile de pensii private obligatorii sunt puternic corelate cu valoarea activelor nete din administrare. Astfel, cu cât valoarea activelor crește, cu atât sumele disponibile pentru investiții sunt mai mari.
În cazul fondurilor obligatorii, principala sursă de creștere a activelor sunt contribuțiile încasate din salariile angajaților. Anul trecut, contribuția obligatorie a fost fixată la 5% din venitul angajaților. Cele șapte fonduri de pensii obligatorii au încasat anul trecut contribuții de circa 4,94 mld. lei (1,11 mld. euro), cu 27% mai mult față de sumele încasate în 2014.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu