Situația nu arată bine: Numărul demisiilor voluntare a scăzut, dar nu pentru că e ușor să găsești job, ci din frică, iar concedierile cresc. Sfatul șefului BestJobs pentru a avea o șansă mai bună la interviul de angajare VIDEO
Numărul demisiilor voluntare a scăzut pe piața muncii din România, însă nu ca efect al satisfacției profesionale, ci al precauției generate de incertitudinea economică, în timp ce concedierile sunt în creștere, iar raportul de forțe dintre angajați și angajatori s-a…
Numărul demisiilor voluntare a scăzut pe piața muncii din România, însă nu ca efect al satisfacției profesionale, ci al precauției generate de incertitudinea economică, în timp ce concedierile sunt în creștere, iar raportul de forțe dintre angajați și angajatori s-a inversat în defavoarea primilor, este de părere Călin Fusu, CEO-ul platformei de recrutare online BestJobs.
„Stresul ăsta pe economie face pe oameni un pic mai precauți să-și schimbe joburile prin demisii. Deci numărul demisiilor a scăzut de fapt, dar numărul concedierilor a crescut, adică practic firmele acum au cumva putere mai mare de negociere și oamenii sunt forțați să-și caute. Se caută tot felul de joburi”, a declarat Călin Fusu la ZF Live, emisiune realizată cu sprijinul Orange Business.
Tabloul descris reflectă o dinamică îngrijorătoare: angajații evită să demisioneze de teama că nu vor găsi rapid un alt loc de muncă, rămânând în posturi pe care, în condiții normale de piață, le-ar fi părăsit. Concomitent, companiile accelerează procesele de restructurare, ceea ce generează o creștere a ofertei de candidați disponibili. Rezultatul direct este o piață în care angajatorii dictează condițiile, iar candidații acceptă compromisuri. Presiunea se resimt la toate nivelurile, de la posturi de execuție până la roluri specializate, cu mențiunea că în orașele mici deficitul de profesioniști calificați rămâne o problemă structurală nerezolvată.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian